"Lasati copiii sa vina la Mine .. "

   Este indemnul Mantuitorului unul care vorbeste despre inocenta, despre curatenia inimii drept conditii pentru a-L putea vedea, simti pe Dumnezeu.

    In completarea acestor aspecte vin intrebarile "cum?" si "de ce?" .. aceste doua intrebari au fost  esentiale in viata omului, iar diferenta intre ele au facut deosebirea dintre evolutia oamenilor si a animalelor in istorie. A sti cum se face - ingrijirea puilor nou nascuti de catre o catelusa care nu a mai fatat niciodata, inscrisa in programul ei de a supravietui si de a transmite viata mai departe, procurarea hranei, cautarea de adapost ... - caracterizeaza organismele vii si mobileaza structura lor de gandire. A sti de ce se face un lucru intr-un fel sau altul presupune o gandire abstracta, posibilitatea de a face o proiectare a unei idei in minte si transpunerea, materializarea ei in realitatea fizica, cautarea unui sens atat al destinului propriu, cat si al fenomenelor care ne inconjoara. 

    A sti de ce se intampla un lucru este apanajul curiozitatii.  Cui li se pare totul  nou, inedit, spectaculos, generator de joaca si sensuri plasmuite? Copiilor, bineinteles .. Lasati copiii sa vina la Mine .. lasati adultii -  copiii calatori prin timp si spatiu, plini de povesti si experiente - sa invete mereu, sa descopere, sa acumuleze noi cunostinte mereu, sa fie curiosi, sa fie copii. 

    Poate curiozitatea este unul din drumurile care duc spre Dumnezeu, precum acele labirinturi din revistele din copilarie, o unealta care poate sa sparga zidurile lui cum se face - stiu generatiile vechi cum se face, ca asa s-a facut dintotdeauna -  si sa conduca spre de ce se face in acest fel si ce variante avem la dispozitie pentru a evolua, pentru a merge mai departe. A fi curios si a invata lucruri noi toata viata este calea spre evolutie, spre inflorire, spre a aduce rod bun.

    Desigur, excesul in aceasta directie poate sa conduca spre o glumita buna ... despre curiozitate. 

     "Miracolul intelegerii este mai presus decat orice miracol al ignorantei" - Douglas Adams. 

    Nevoia de a intelege lumea in care traim si sensul nostru in aceasta lume se satisface atat in sens metafizic, spiritual, prin stabilirea unor tinte care nu sunt din lumea aceasta, dar a caror atingere se realizeaza printr-o atitudine corespunzatoare in aceasta lume, cat si in sens fizic, empiric, prin studierea fizicii, chimiei si a altor stiinte, unde experimentul conduce la concluzii revelatoare, unde intelegerea se realizeaza prin deductii, concluzii, eventual corectari permanente ale ideilor vechi considerate corecte si dovedite gresite.

     Care din cele doua cai este cea corecta, nu e poate stabili cu certitudine, deoarece fizica newtoniana este incompleta fara profunzimea fizicii cuantice, iar cine crede ca a inteles perfect principiile fizicii cuantice si legile ei, se inseala de la bun inceput. Se ajunge la ideea socratica: "stiu ca nu stiu nimic".

     Ceea ce pentru o generatie este adevar stabilit, pentru alta generatie este o neintelegere naiva. 

   Ma bantuie ideea unui adevar "revelat" in Vechiul Testament lui Moise, privind Creerea lumii, in primele doua capitole din Biblie, care a strabatut secole la randul cu titlul de idee unica, de nezdruncinat, de necontrazis .. pana in anii 1500, cand Nicolaus Copernic a stipulat ideea ca Universul nu este geocentric si toate se invart in jurul Pamantului, care ar fi cununa Creatiei si ca Pamantul este "rotund"(bineinteles, cercul face parte din reprezentarea 2D a ideii de sfera sau geoid, disponibila in acele timpuri). Pana in anul 1500 se credea ca pamantul este plat .. cam atat a putut stabili ca dogma (adevar de necombatut, de necontestat) informatia "revelata" unui ales dintre pamanteni, atat a putut descoperi stiinta milenii la randul la umbra neroditoare a monopolizarii informatiei si a studiului.

    Notiunea de mecanica cuantica este data stiintei care studiza interactiunea dintre materie si campurile cuantice, dintre fizica atomilor si radiatia electromagnetica. De notat ca mecanica cuantica este de natura statistica, obtine valori care nu sunt masurate exact, intr-un mod bine determinat, ci probabilitati, valori medii si deductii de natura statistica.

     Max Plank, cel care a descoperit cuantele de energie, a facut acest lucru studiind radiatia energetica emisa de un corp negru (o bucata de fier negru incalzit ca la fierarie, ca si exemplu) si a ajuns la o prima concluzie, ca schimbul de energie dintre materie si radiatie nu se face in mod continuu, ci in cantitati discrete si indivizibile, numite cuante de energie.

    A urmat, apoi, Einstein, care a spus ca un fascicol de lumina este compus dintr-un  jet de particule, pe care le-a numit fotoni, care sunt cuante de energie. Astfel, un fenomen intreg, pana atunci perceput axiomatic, de necalculat sau de neinteles, devine fragmentat si supus lupei experimentelor, gandirii si explicarii.

    Munca a devenit cu atat mai dificila cu cat caracterul corpuscuar si ondulatoriu al luminii, prin analiza fenomenelor de interferenta si difractie, erau incompatibile cu fizica clasica.

    Paradoxul EPR (Einstein-Podolski-Rosen) precizeaza ca particulelor li se poate masura pozitia si impulsul, doar daca masurarea unei particule nu o afecteaza pe cealalta, viciindu-se rezultatul. Acest lucru ar implica faptul ca informatia este transmisa mai repede decat lumina, fapt interzis de teoria relativitatii, generandu-se astfel fenomenul de "fantoma la distanta".

    Dar dacă acest fenomen ar fi valabil, variabilele ascunse ar trebui să fie într-o stare de „comunicație” oarecum misterioasă, indiferent de distanța dintre particule. Acest fenomen se numeste entaglement - entanglarea cuantică se folosește la tehnologii ca de exemplu computere cuantice, criptarea cuantica, teleportare cuantica experimentală.

 O anticipare artistica a conceptului de fizica cuantica o face in sec XI poetul si matematicianul Omar Khayyam:

"Plangea un strop de apa,

Sunt despartit de mare,

Zambi atuncea marea ..

Noi suntem totul,

Oare, supremul Zeu nu-i unda?

Desi suntem departe,

Un punct ce nu se vede,

Abia de ne desparte."

    Omului, trup si suflet, amestec de fizica newtoniana si fizica cuantica, i se dezvaluie, din acest punct de vedere cuantic, un scop mult mai adanc decat ceea ce ii ofera lumea aceasta fizica,  pe care simturile noastre o percep si care ne ofera iluzia posibilitatii atingerii si stapanirii orizontului fizic ce se desfasoara in fata noastra.

    Cel care vorbeste despre fizica cuantica sau cel care are pretentia ca intelege despre ce vorbeste cand discuta despre acest domeniu, trebuie din start sa i se spuna ca nu a inteles nimic.

    Fiinta din genul hommo, specia sapiens, care traieste in lumea lui 1+1=2, poate cu greu sa inteleaga un univers cuatinc, care nu este un univers singular, ci un multivers, unde 1+1 poate sa fie egal cu orice numar intre 1 si infinit. 

    Doua particule care se departeaza una de cealalta si ajung la distanta fizica de ani lumina, in momentul in care se fac masuratori asupra uneia, daca ele sunt corelate din punct de vedere cuantic, in acelasi moment se afla date si despre cealalta particula. Aceste lucru exprima caracterul nelocal si supramaterial al fizicii cuantice. Fenomenul se numeste Verschrankung. Particulele nu sunt in acelasi loc, dar sunt in acelasi loc.

    Fizica cuantica poate fi interpretata doar daca se tine cont si de cel care observa sistemul, adica aceste particule cuantice de nivel subatomic au un caracter relational. Lucrurile nu exista in izolarea lor, ceea ce conteaza este relatia dintre lucruri. 

    Marind aceast caracter relational al particulelor cuantice la nivel macro, vizibil, material, daca ne-am privi pe noi oamenii ca si noduri ale unei retele, daca am vedea omenirea ca o parte componenta a acestui Univers, acest lucru ne-ar smeri si ne-ar oferi o dimensiune corecta, un scop in afara egoismului uman, care are tendinta de a vedea Universul din prisma sa ca centru si scop principal al acestei creatii.

    Universul, cel putin partea pe care o vedem sau o putem masura noi, oamenii, cu stiinta pe care o avem, are dimensiunea de 43 miliarde ani lumina, desi cred ca este mult mai mare .. in aceste conditii noi suntem de dimensiunea unor particule elementare, in nici un caz atomi. 

    Daca, printr-un exercitiu de imaginatie, depasim bariera fizica, materiala, si ne comportam precum sunt descrise experientele spirituale, de decorporalizare si morti clinice, in care distantele sunt parcurse instantaneu doar prin vointa de a ajunge intr-un loc, atunci dimensiunea fizica nu mai reprezinta o bariera de netrecut, ci un simplu pas pe care daca dorim sa il facem, il facem si ajungem unde dorim.

   Disensiunea apare, insa, daca ne gandim sa intr-o asemenea stare de existenta, spirituala, parcurgerea de distante nu mai este relevanta, materia nu mai are importanta, putem vedea marginile unui Univers material ca si curiozitate intr-o clipa, dar numai ca si observatori, relevanta sau importanta acestei actiuni fiind una de moment .. desi aceasta exprimare, din nou, nu ar fi corecta, deoarece un moment, o clipa - tin de timp, timpul este o caracteristica a materiei, care intr-o existenta de tip spiritual, nu mai are nici o relevanta, greutate sau insemnatate.