O anticipare artistica a conceptului de fizica cuantica o face in sec XI poetul si matematicianul Omar Khayyam:

"Plangea un strop de apa,

Sunt despartit de mare,

Zambi atuncea marea ..

Noi suntem totul,

Oare, supremul Zeu nu-i unda?

Desi suntem departe,

Un punct ce nu se vede,

Abia de ne desparte."

    Omului, trup si suflet, amestec de fizica newtoniana si fizica cuantica, i se dezvaluie, din acest punct de vedere cuantic, un scop mult mai adanc decat ceea ce ii ofera lumea aceasta fizica,  pe care simturile noastre o percep si care ne ofera iluzia posibilitatii atingerii si stapanirii orizontului fizic ce se desfasoara in fata noastra.

    Cel care vorbeste despre fizica cuantica sau cel care are pretentia ca intelege despre ce vorbeste cand discuta despre acest domeniu, trebuie din start sa i se spuna ca nu a inteles nimic.

    Fiinta din genul hommo, specia sapiens, care traieste in lumea lui 1+1=2, poate cu greu sa inteleaga un univers cuatinc, care nu este un univers singular, ci un multivers, unde 1+1 poate sa fie egal cu orice numar intre 1 si infinit. 

    Doua particule care se departeaza una de cealalta si ajung la distanta fizica de ani lumina, in momentul in care se fac masuratori asupra uneia, daca ele sunt corelate din punct de vedere cuantic, in acelasi moment se afla date si despre cealalta particula. Aceste lucru exprima caracterul nelocal si supramaterial al fizicii cuantice. Fenomenul se numeste Verschrankung. Particulele nu sunt in acelasi loc, dar sunt in acelasi loc.

    Fizica cuantica poate fi interpretata doar daca se tine cont si de cel care observa sistemul, adica aceste particule cuantice de nivel subatomic au un caracter relational. Lucrurile nu exista in izolarea lor, ceea ce conteaza este relatia dintre lucruri. 

    Marind aceast caracter relational al particulelor cuantice la nivel macro, vizibil, material, daca ne-am privi pe noi oamenii ca si noduri ale unei retele, daca am vedea omenirea ca o parte componenta a acestui Univers, acest lucru ne-ar smeri si ne-ar oferi o dimensiune corecta, un scop in afara egoismului uman, care are tendinta de a vedea Universul din prisma sa ca centru si scop principal al acestei creatii.

    Universul, cel putin partea pe care o vedem sau o putem masura noi, oamenii, cu stiinta pe care o avem, are dimensiunea de 43 miliarde ani lumina, desi cred ca este mult mai mare .. in aceste conditii noi suntem de dimensiunea unor particule elementare, in nici un caz atomi. 

    Daca, printr-un exercitiu de imaginatie, depasim bariera fizica, materiala, si ne comportam precum sunt descrise experientele spirituale, de decorporalizare si morti clinice, in care distantele sunt parcurse instantaneu doar prin vointa de a ajunge intr-un loc, atunci dimensiunea fizica nu mai reprezinta o bariera de netrecut, ci un simplu pas pe care daca dorim sa il facem, il facem si ajungem unde dorim.

   Disensiunea apare, insa, daca ne gandim sa intr-o asemenea stare de existenta, spirituala, parcurgerea de distante nu mai este relevanta, materia nu mai are importanta, putem vedea marginile unui Univers material ca si curiozitate intr-o clipa, dar numai ca si observatori, relevanta sau importanta acestei actiuni fiind una de moment .. desi aceasta exprimare, din nou, nu ar fi corecta, deoarece un moment, o clipa - tin de timp, timpul este o caracteristica a materiei, care intr-o existenta de tip spiritual, nu mai are nici o relevanta, greutate sau insemnatate.